Impozitul pe dividende crește la 16% din 2026

Ce înseamnă pentru persoanele fizice

Din 1 ianuarie 2026, dividendele (adică banii scoși din firmă de către acționari sau asociați) vor fi impozitate cu 16%. Până atunci, în 2025, impozitul rămâne 10%.

 Important: procentul de 16% se aplică dividendelor distribuite după 1 ianuarie 2026, chiar dacă profitul este din anii trecuți.

Cine plătește acest impozit

Nu trebuie să îți faci tu calculele. Firma este cea care reține și virează impozitul atunci când plătește dividendele. Termenul este până pe 25 ale lunii următoare plății.

Dacă firma a decis distribuirea dividendelor, dar nu le-a plătit până la sfârșitul anului, impozitul tot trebuie declarat și plătit către stat până pe 25 ianuarie anul următor.

Situații speciale în 2025

Dacă firma ta vrea să dea dividende în 2025, pe baza unor situații financiare intermediare, impozitul rămâne 10% și nu se recalculează după aceea.

Atenție: raportările contabile semestriale nu sunt același lucru cu situațiile financiare intermediare. Pentru a putea scoate dividende din primul semestru, trebuie întocmite situații financiare intermediare.

Contribuția la sănătate (CASS)

Pe lângă impozitul pe dividende, trebuie avută în vedere și contribuția la sănătate (CASS). Aceasta depinde de nivelul dividendelor nete încasate într-un an și de salariul minim pe economie.

În 2025 salariul minim luat în calcul este de 4.050 lei. Plafoanele sunt:

  • Dacă încasezi sub 24.300 lei pe an → nu plătești CASS.
  • Dacă încasezi între 24.300 și 48.599 lei → plătești 2.430 lei.
  • Dacă încasezi între 48.600 și 97.199 lei → plătești 4.860 lei.
  • Dacă încasezi peste 97.200 lei → plătești 9.720 lei.

Exemple comparative:

  • În 2024, pentru dividende de 20.000 lei se plătea CASS de 1.980 lei. În 2025, pentru aceeași sumă, nu se mai plătește nimic.
  • Pentru 50.000 lei, în 2024 plăteai 3.960 lei, iar în 2025 vei plăti 4.860 lei.
  • Pentru 300.000 lei, în 2024 plăteai 7.920 lei, iar în 2025 vei plăti 9.720 lei.

Cum te putem ajuta noi

Schimbările fiscale pot fi greu de urmărit și ușor de încurcat. Un calcul greșit sau o interpretare greșită a legii poate însemna taxe în plus sau chiar amenzi.

Noi te putem ajuta cu:

Dacă vrei să știi exact ce înseamnă pentru tine aceste modificări și cum să scoți bani din firmă în cel mai avantajos mod, contactează-ne.